Question # 1: Ce este fericirea?
Fericirea este un cuvant desemnand un sentiment, sentimentele sunt rareori intelese pe moment, ele sunt cu repeziciune uitate si aproape intotdeauna deformate cand ti le reamintesti. And besides, feelings are full of shit.
Question # 2: Cum obtin everlasting happiness?
Cutremure, SIDA, poluarea aerului: ne facem griji pentru atatea lucruri. Am auzit pana si de oameni carora le e frica ca vor face cancer testicular de la telefonul lor mobil.
Nu spun ca stirile de la ora 5 nu ar avea vreo influenta asupra acestei stari relativ permanente de anxietate indusa in masa, iar programul de lucru si stilul de viata solicitant al mileniului III contribuie si ele desigur, dar daca privim cu sinceritate originea problemei, cred ca vom fi dezamagiti sa ne confruntam acolo cu propria noastra imagine.
De cate ori pe zi stam sa ne gandim la problemele si riscurile pe care ni le asumam, obstacolele pe care trebuie sa le infruntam? Pe de alta parte, de cate ori ne oprim sa ne intrebam daca suntem cu adevarat fericiti daca aceste lucruri ne fac cu adevarat fericiti sau daca suntem macar pe calea atingerii acestui obiectiv? In aceste conditii, a-ti dori sa te bucuri chiar si o data pe zi de un moment pur si nealterat de fericire pare destul de utopic.
Pentru unii, controlul este echivalent cu fericirea (personal o consider o perspectiva trista asupra vietii). Ne ducem la grupuri de dezvoltare, la cursuri de autoaparare, la training-uri, investim averi in sisteme de securitate si portofolii de actiuni, toate ca sa ne simtim ca universul e al nostru. Iar la cel mai mic semn de neprevazut intram in panica… Si totusi nimeni nu isi ridica problema: daca ai depus atatea eforturi, timp si resurse ca sa fi fericit si totusi nu esti, nu crezi ca ar trebui sa incerci altceva?
Majoritatea insa nu o fac, unii devin si mai obsesivi pana cand ajung sa-i controleze si pe cei din jur in loc sa se bucure de prezenta si suportul celor dragi in viata lor.
Question # 3: Chiar exista un suflet pereche pentru toata lumea?
Desi personal, nu sunt o fana a mitului, sa presupunem de dragul argumentului ca there is a special someone out there for everyone. Ne confruntam cu doua scenarii ipotetice:
-scenario A: O persoana este atat de obsedata de aceasta notiune si ocupata cautandu-si “sufletul pereche” incat ignora toate celelalte ocazii din jur cu riscul de a nu fi niciodata implinita (cel putin nu conform standardelor utopice de fericire in cuplu pana la adanci batraneti pe care si le-a propus subiectul nostru)
-scenario B: Fata/ baiatul care nu crede in notiune, prin urmare a classic case of “I’m not looking for Mr. Right, I’m looking for Mr. Right now” (courtesy of Miramax entertainment 
), se decide sa fuck everything in sight cu exceptia animalelor domestice (hopefully)
In ambele instante, se ignora complet placerea de a cunoaste pur si simplu o alta persoana, de a crea amintiri cu ea si de a se bucura de compania ei. In primul caz, aceasta eroare se termina mereu cu dezamagiri pentru ca nimic nu se va ridica la un standard ideal iar in al doilea, concluzia va fi tot singuratatea pentru ca si cand vor fi mereu (pentru cei norocosi) oameni dispusi sa te lase in patul lor, tu refuzi sa ii lasi in viata ta, reducand un lucru cu mai mult sau mai putin potential doar la sex, care devine mereu repetitiv in lipsa oricarei forme de intimitate. Si desigur, in acest al doilea caz, desi poti schimba mereu partenerii sau sa devi mai hardcore, nu va evolua decat ca o dependenta de cocaina, pentru ca trebuie sa iei mereu ceva mai puternic sau o doza mai mare intrucat mereu se dezvolta toleranta.
Question # 4: De ce exista prapastia dintre generatii?
Tinerii generatiei noastre sunt frustrati de generatia veche intrucat ne da impresia ca suntem crescuti ca sa fim viitorul acestei lumi si ca ne asteapta pe toti un viitor maret iar cand lucrurile nu merg cum si-au imaginat ei, generatia cea veche da vina pe cea noua pentru tot ce e neinregula cu lumea.
Din punctul meu de vedere, solutia conflictului e constatarea paradoxului. Cei batrani au fost si ei o data tineri si speranta generatiei batrane de pe vremea lor, iar prezentul nostru este cel construit de ei, pentru care au fost probabil la randul lor invinovatiti, la fel cum si noi probabil ne vom astepta de la generatia de dupa noi sa rezolve toate greselile si sa gaseasca toate solutiile pe care noi nu am putut, s.a.m.d.
Question # 5: De ce nu imi pot indeplini visele? Imi doresc sa fac atat de multe lucruri si stiu ca sunt capabil de atat de mult…
Posibil chiar mai enervanta decat intrebarea dinainte, trucul e sa-ti dai seama ca tu de fapt faci intotdeauna numai ceea ce iti doresti sa faci. Intotdeauna. Nimeni nu te obliga sa faci nimic. O data ce constientizezi acest lucru, iti dai seama ca esti liber si ca viata este doar o serie de alegeri. Nimic nu ti se intampla…TU alegi!
Interlude
E cazul sa ma opresc din monolog pentru ca este oricum clar ca adevarul este un concept extrem de relativ si fragil. Am pastrat ca intrebare de incheiere pe cea mai suculenta dintre toate. The biggest question: Care este adevarul suprem?
Este uimitor pana la urma cat de putine are adevarul in comun cu adevarul: Ceea ce vreau sa spun este ca tot ceea ce descoperim de-a lungul vietii, toate raspunsurile la intrebarile noastre sunt, daca stai sa te gandesti, lucruri pe care le stiusei tot timpul (oricum fiecare are adevarul lui) numai ca nu ai stat sa le constientizezi si ma intreb adesea de ce tinem sa ne indoim mereu de aceste lucruri si de ce trebuie sa gasim un raspuns pentru ficare lucru? (Mai bine pune-ti urmatoarea intrebare: Ai Question # xx: Ai aflat ceva nou din acest post scris randomly pe net? Atunci de ce tot citesti articole de genul asta scrise de indivizi care nu sunt cu nimic mai competenti ca tine sa raspunda la aceste intrebari si inca te astepti la raspunsuri?)
Post Scriptum
Daca as putea sa va las cu un lucru concret sau macar coerent din toata chestia asta (opinia mea personala si nu vreun adevar general) acela ar fi ca fericirea e probabil imposibila in secolul XXI, cel putin viziunea ei cosmetizata la care ne raportam majoritatea. Dar, personal gasesc aceasta stare de fapt mai degraba amuzanta decat intristanta prin ironia ei subtila. Pana si Miguel de Cervantes spunea ca “Pentru a obtine imposibilul trebuie sa incerci absurdul” (Dar in loc sa iei chestia asta ca pe o perla de intelepciune, ce-ar fi mai bine sa te indoiesti de adevarul afirmatiei si dreptul lui Cervantes de a o generaliza?)
Desi psihologi mei contemporani l-ar diagnostica probabil cu o tulburare bipolara pe Camil Petrescu, individul a zis-o bine “… mai presus de toate mi se pare universul ingrozitor pentru ca pare indiferent fata de orice el de viata la fel cu a noastra. Emotie, ambitie si succes, arta si religie, toate par deopotriva de straine planului lui” (gotcha’ again cu citatele )
In cele din urma, in viata de zi cu zi suntem convinsi ca totul are un loc si un rost, iar asta ne face sa ne simtim in siguranta. Dar singurul raspuns cu adevarat real e ca nimic nu e sigur si majoritatea intrebarilor NU au un raspuns. It’s just LIFE: Unanswered.
P.S: Life’s a bitch but you’d still like to fuck her brains out
Campania e cel mai genial lucru since sinthetic condoms, nu numai pentru tone of voice-ul sau funny si cu izuri de sketch comedy care te face sa vrei sa vezi reclamele compulsiv din nou si din nou si din nou… ci awareness fata de contributiile companiei Intel in industria IT mai departe de programul Intel Inside (o campanie publicitara exemplara ca executie si tot in ce ma priveste) si pentru ca muta in sfarsit accentul de pe produs pe company brand si oamenii care fac inovatia posibila.
